Te invităm să faci parte dintr-o cercetare inovatoare
Facultatea de Psihologie și Științele Educației din cadrul Universității din București, în colaborare cu Laboratorul CINETic al Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică, derulează o cercetare dedicată părinților copiilor cu dizabilități de dezvoltare.
De ce acest studiu?
Alte studii arată că părinții copiilor cu dizabilități de neurodezvoltare trăiesc frecvent niveluri ridicate de stres, anxietate și simptome depresive. Gândurile repetitive și apăsătoare despre viitor, despre propriile abilități parentale sau despre evoluția copilului pot deveni copleșitoare.
Studiul nostru explorează o abilitate care ne ajută să ne raportăm diferit la gândurile noastre, fără a ne lăsa dominați de ele. Prin această cercetare, dorim să înțelegem cum se reflectă această abilitate în activitatea cerebrală, utilizând tehnologia EEG (electroencefalografie).
Cine poate participa?
Studiul se adresează părinților sau îngrijitorilor care:
- Au un copil cu o dizabilitate de dezvoltare (autism, ADHD, întârziere în dezvoltare, dizabilitate intelectuală etc.)
- Trăiesc frecvent emoții copleșitoare sau gânduri negative legate de rolul de părinte
Ce presupune participarea?
Studiul se desfășoară în trei etape:
Etapa 1 – Chestionar online (5-7 minute) Completezi un set de întrebări despre experiențele tale emoționale și gândurile frecvente legate de viața de părinte.
Etapa 2 – Intervenție online de reglare emoțională (90-120 minute) Participi la o sesiune ghidată în care înveți instrumente pe care le poți folosi în viața de zi cu zi pentru a gestiona mai bine gândurile apăsătoare.
Etapa 3 – Sesiune EEG în laborator (Lab. CINETic, București) Participi la o sesiune de înregistrare a activității cerebrale în timp ce citești și reflectezi asupra unor gânduri personale. Procedura este non-invazivă și nedureroasă.
Ce primești în schimb?
- Voucher în valoare de 200 lei pentru participarea integrală
- Tehnici practice de auto-ajutorare pe care le poți aplica după studiu
- Satisfacția de a contribui la o cercetare care poate ajuta alți părinți în situații similare
Cum te poți înscrie?
Completează formularul de înscriere accesând link-ul: https://forms.gle/o9PXY4myZsQuDq6B6
Pentru întrebări sau informații suplimentare, ne poți contacta la adresa de email: claudia-iuliana.iacob@fpse.unibuc.ro
Cercetători principali: Lect. univ. dr. Claudia I. Iacob & lect. univ. dr. Miralena Tomescu, Universitatea din București
Parteneri: Laboratorul CINETic, Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale”
Co-finanțat de: Association for Contextual Behavioral Science (ACBS) prin programul Research Development Grant

