Formarea obiceiurilor este un proces psihologic și comportamental complex, care implică repetarea sistematică a unor acțiuni într-un context stabil. În acest articol, vom explora cum se formează un obicei în general și cum putem forma obiceiul de a citi la copii.
Un obicei reprezintă o acțiune automată declanșată de un anumit context sau stimul, și nu necesită o deliberare conștientă (Wood & Rünger, 2016). Conform lui Neal et al. (2006), pentru a forma un obicei este necesară parcurgerea mai multor pași:
- Identificarea semnalului: semnalele din mediu (elemente din mediu) sunt determinante pentru formarea unui obicei. De exemplu, oamenii tind să verifice mai des telefonul dacă acesta se află în câmpul lor vizual.
- Repetiția reprezintă cheia formării unui obicei. Exersarea zilnică sau periodică a unei activități, crește probabilitatea ca acea activitate să se transforme într-un obicei. Potrivit unui studiu realizat de Lally et al. (2010), în medie, este nevoie de aproximativ 66 de zile pentru ca un comportament nou să devină automat, însă durata poate varia în funcție de complexitatea obiceiului. Comportamentele simple, precum spălatul pe dinți dimineața, devin obiceiuri mai rapid, în timp ce comportamentele mai complexe, cum ar fi exercițiile fizice regulate, pot necesita mai mult timp.
- Recompensarea comportamentului – ceea ce întărește comportamentul și ne face să îl repetăm. Recompensele pentru un comportament dorit, precum cititul, pot varia de la recompense sociale (de exemplu, laudele) la recompense materiale (un sticker, o jucărie etc.).
- Existența unui context stabil: obiceiurile tind să fie mai puternice atunci când sunt legate de un context stabil, cum ar fi un anumit loc sau moment din zi (Wood & Neal, 2007). De exemplu, dacă citești în fiecare seară înainte de culcare în același loc, acest comportament are șanse mari să devină automatizat.
Ținând cont de aceste elemente și de modalitățile în care copiii învață, iată ce putem face pentru a le forma obiceiul de a citi:
- Să creăm un mediu propice pentru citit. Un asemenea mediu este unul în care copilul are acces ușor la cărți (încă din etapa preșcolară, când nu știe să citească). E recomandabil să stabilim o rutină zilnică de citit împreună, fie că este înainte de culcare sau în timpul unei pauze relaxante. Copiii sunt influențați de ceea ce văd. Dacă părinții citesc în mod regulat, copilul va înțelege că lectura este o activitate valoroasă și plăcută.
- Să alegem cărți potrivite pentru vârsta și interesele copilului. Copiii preșcolari sunt atrași de cărți colorate și de povești scurte, așa că este de preferat să le parcurgeți pe acelea, în detrimentul unora mai elaborate. Pe măsură ce copilul crește, este necesar să identificăm subiectele care îl pasionează (animale, aventuri, știință, etc.) și să-i oferim cărți pe aceste teme. Astfel, va fi mai motivat să citească. Atunci când formăm obiceiul, e mai important să citească orice, decât să citească ce considerăm noi ca i-ar prinde bine să știe. De asemenea, putem încuraja copilul să exploreze diferite genuri – ficțiune, non-ficțiune, benzi desenate, povești interactive.
- Să încurajăm autonomia în lectură. Pe măsură ce copilul devine mai capabil să citească singur, este important să îi oferim libertatea de a alege ce să citească și de a parcurge textele în propriul ritm. Vizitele regulate la biblioteca școlii sau la o altă bibliotecă publică pot stimula curiozitatea și pot încuraja autonomia copilului în alegerea cărților.
- Să transformăm lectura într-o activitate plăcută. După ce se citește o poveste împreună cu copilul sau acesta citește singur, el poate fi încurajat să recreeze povestea într-un joc cu personaje sau să inventeze un joc cu zaruri și pioni pe baza narațiunii. În aceeași direcție, putem lansa copilului provocarea de a scrie un final diferit al unei povești și de a ni-l citi. De asemenea, când discutăm cu copilul despre cărțile citite și arătăm interes față de ceea ce ne povestește copilul, poate fi motivant pentru el să afle mai multe și să mai vină să ne povestească. Cititul cu voce tare, chiar și pentru copiii mai mari, poate menține interesul și poate stimula înțelegerea textului. De exemplu, rugăm copilul să-i citească bunicului sau pisicii o poveste minunată. Putem crea în familie un club săptămânal de lectură, în care toți cei din familie să povestească despre ce au citit, să citească ceva scurt, să discute și să se bucure împreună de un ceai delicios.
- Să folosim tehnologia. De regulă, copiii folosesc zilnic smartphone-uri sau tablete pe care își petrec timpul uneori nesănătos. Putem introduce pe aceste dispozitive e-book-uri sau aplicații interactive de citit, care fac lectura mai atractivă. Încurajarea ascultării poveștilor (audiobook-uri) poate contribui la dezvoltarea vocabularului și a imaginației, mai ales în cazul copiilor care încă au dificultăți de citire.
- Să recompensăm efortul de a citi. Chiar dacă dorim să facem din citit o activitate bazată pe motivație intrinsecă, încurajările și recompensele externe pot motiva copiii să citească mai mult, mai ales la începutul călătoriei lor în lumea cititului. Laudele, atenția și recunoașterea progresului sunt esențiale și, adesea, mai importante decât cantitatea de pagini, povești sau cărți pe care le-a citit copilul într-un anumit interval. Este recomandabil să fim atenți la micile sale realizări și să ne asigurăm că primește feedback pozitiv. În același timp, când vrem să creștem complexitatea lecturilor copilului sau cantitatea de material citit, putem să-l ajutăm să-și stabilească diferite obiective de citit pentru perioada vacanței (de exemplu) și să-l recompensăm diferențiat, în funcție de ceea ce a reușit să lectureze.
Chiar dacă formarea obiceiului de citit este un proces gradual, care necesită efort susținut din partea familiei, merită să investim în el. Nu toate recomandările vor funcționa pentru toți copiii, dar acest lucru nu trebuie să ne descurajeze. Vor ajuta mult perseverența și creativitatea în găsirea celor mai potrivite modalități de a-i implica pe copii în lectură.
Referințe:
Lally, P., van Jaarsveld, C. H. M., Potts, H. W. W., & Wardle, J. (2010). How are habits formed: Modelling habit formation in the real world. European Journal of Social Psychology, 40(6), 998–1009. https://doi.org/10.1002/ejsp.674
Neal, D. T., Wood, W., & Quinn, J. M. (2006). Habits—A Repeat performance. Current Directions in Psychological Science, 15(4), 198-202. https://doi.org/10.1111/j.1467-8721.2006.00435.x
Wood, W., & Neal, D. T. (2007). A new look at habits and the habit-goal interface. Psychological Review, 114(4), 843–863. https://doi.org/10.1037/0033-295X.114.4.843
Wood, W., & Rünger, D. (2016). Psychology of habit. Annual Review of Psychology, 67(1), 289–314. https://doi.org/10.1146/annurev-psych-122414-033417
Claudia Iacob 